Eram în supermarketul „Sofia” de la Botanica acum doi ani şi ceva. Probabil arătam destul de necăjit, neputându-mă hotărî între o prăjitură de 4 lei şi alta de 4,50, când aud că sunt întrebat: „Ce le tot studiezi atâta, dle Popa?”, simţindu-mă totodată strâns amical de cot. Eram abordat de-un politician. Arăta prietenos cu mine, deşi relaţiile noastre se reduceau doar la câteva strângeri întâmplătoare de mâini pe la niscaiva recepţii. I-am răspuns că nu studiez prăjiturile, ci preţul. „Ei, da cât îi aici de studiat? Câte vrei să cumperi?” Una! îi răspund, că m-a rugat soţia să-i aduc seara o prăjitură. „Clar, a concluzionat politicianul. Dacă îţi cere soţia o prăjitură, înseamnă că vrea un tort!” Şi către domnişoara de după vitrina cu prăjituri şi torturi: „Văr rog, cel mai frumos şi arătos tort – încoa! Plătesc eu!” N-are rost să mai descriu cât de neconvingător refuzam eu şi cât de convingător insista dumnealui. A achitat direct la casă (valoarea a circa patruzeci de prăjituri, probabil) şi m-am pomenit că tăbârceam spre casă un tort ca de nuntă. Când l-am întrodus în apartament, soţia era cât pe ce să creadă că primisem vreun onorar fabulos pentru poezii. Am liniştit-o, spunându-i că tortul e plătit de-un politician şi că, oricum, nu va rămâne nemâncat. Convenind că e un tort fără coloratură politică, am şi apăsat cuţitul în troianul de frişcă.
Am rememorat această întâmplare joia trecută în timp ce îl aşteptam, împreună cu întregul Consiliu de conducere al Uniunii Scriitorilor, pe Preşedintele Mihai Cimpoi, care întârzia mai bine de jumătate de oră, să revină de la Parlament, unde plecase să-l felicite pe dublul preşedinte Mihai Ghimpu cu ocazia celor 58 de ani de la naştere. Mulţi înainte! Şi deodată mi-am dat seama că s-ar cuveni să alerg şi eu încolo, nu doar cu floari, ci şi cu un tort. Pentru că – aţi ghicit! – politicianul care mă fericise cu namila aceia de tort la „Sofia” fusese chiar actualul Preşedinte al Parlamentului şi Preşedinte interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu. Ce ocazie potrivită să-i întorc tortul – fie şi unul mai micuţ, după buzunarul meu, dacă nu cumva o prăjitură... Ar conta gestul, nu? Însă m-am gândit deodată la coada care trebuie să se fi format la Palt, la Palatul Republicii. Nu, nu-i vorba de prezenţa colegilor de alianţă, precum şi a altor personalităţi marcante, care vor fi venit să-l felicite, ci de... Dar să nu intrăm în amănunte, în amănuntele cozii. Şi în general, de ce la Palat? Mi-am dat seama că m-aşi simţi de parcă aş fi mers să-l felicit pe „iubitul conducător” din altă epocă. Poate că nici dumnealui, deşi dublu conducător, nu s-a aşteptat să-i vină, aşa, dintr-o dată, o groază de admiratori, simpatizanţi, prieteni (devotaţi fireşte), gata să-l anunţe că e ziua lui de naştere şi că aşa şi pe dincolo... Pe scurt, la mai mare! Apropo, naiba ştie cum îşi sărbătorea Voronin ziua de naştere de nu-l arătau la televizor cum se pierde printre buchete de flori şi cupe de şampanie.
În fine, m-am resemnat. N-am mai luat-o spre Palat. Dar ştiu eu când anume va fi mai bine primit să merg la Mihai Ghimpu cu tortişorul sau savarina mea. Atunci s-ar putea să nu mai vină gârlă florile şi îmbrăţişările. Şi nici nu se vor repezi prea mulţi să-i ameţească obrazul cu sărutul de rigoare. Căci nimic mai previzibil în materie de iubire decât iubirea şi duratele ei în spaţiul politic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu