O Gală a paşapoartelor româneşti

Nu-mi plac tonalităţile categorice. Însă uneori se întâmplă ca tonalitatea generală a momentului să fie una categorică şi nu rezist ispitei. Aşadar, categoric noaptea asta de duminică spre luni e una istorică. Indiferent dacă ziua de luni, 7 decembrie, ar putea să nu fie o zi istorică, ci doar o dezmeticire istorică. Noaptea asta însă, în aşteptarea zorilor, ne gândim la cei care în ajun au stat la coadă în R.Moldova dornici să participe la alegerea Preşedintelui României şi, totodată, ne duce gândul la plenara de a doua zi a PCRM-ului ce ar urma să spulbere şansele de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova. Cozile din faţa secţiilor de votare pentru desemnarea Preşedintelui României s-au transformat, de fapt, într-o adevărată Gală a paşapoartelor româneşti. Mai precis, chiar şi urmăriţi la M-1, cei de-acolo nu-şi ascundeau mândria că au posibilitatea de a vota. Era însă mai mult decât atât. Se întrezărea şi mândria de-a fi obţinut deja cetăţenie română. Iar noi, cei care treceam pe-alături, simţeam numaidecât cum ne roade invidia (sănătoasă sau nu, invidia e oricum invidie) şi ne rodea nu doar pentru că nu puteam vota, dar şi pentru că nu aveam cetăţenie română.
Problema e că aceiaşi Gală a paşapoartelor româneşti fusese urmărită, n-am nici o îndoială, şi de cei ce a doua zi urmau să spună da sau nu alegerii lui Marian Lupu în funcţia de Preşedinte al R.Moldova. Şi categoric nu pot să nu mă întreb dacă erau ei sau nu mândri de paşapoartele ce le aveau în buzunar? Dacă da, ar fi trebuit să facă şi ei coadă a doua zi în dreptul urnei de vot pentru a-l vota pe Marian Lupu pentru a demonstra că nu numai România îşi poate alege Preşedintele, inclusiv în R. Moldova, dar şi R.Moldova îşi poate alege Preşedintele în propria Republică, un Preşedinte ales în baza mândri, dar şi responsabilităţii de-a fi cetăţean al acestei Republici. Cu alte cuvinte, Gala paşapoartelor româneşti ar fi trebuit să fie urmată, cumva alternativ, de o Gală a paşapoartelor moldoveneşti. Sau poate anume aşa se va şi întâmpla, îmi zic eu în puterea nopţi! Însă un viermişor negativist mă face să fiu categoric: nu, comuniştii nu ne vor bucura cu o Gală a paşapoartelor – eventual a buletinelor - moldoveneşti în plenul Legislativului. Se pare că dânşii se vor preface că le-au uitat acasă şi nu pot vota. Şi când mă gândesc la norocul – nenorocirea? – de-a fi fost şi eu prezent în dimineaţa zilei de cutare aprilie 2005 într-o duios de pragmatică adunare de Consiliu al PDM, când Voronin îşi făcuse timp să apară doar cu doar ceva minute înainte de votarea în Parlament (vai, îmi aduc aminte că mă simţisem obligat să mă trezesc cu noaptea în cap, lăsând cel puţin un poem neterminat până în ziua de azi); să apară, aşadar în sediul PDM, pentru a ne „cerşi” voturile... Le-a şi obţinut, deşi ne-a costat! În sensul că anume din acest motiv a plecat din partid actualul Ministru de Interne Victor Catană, care când ne-a cerut consimţământul să plece a avut şi votul meu, chiar dacă stăteam cu capul în podele. Ciudăţenia e că în vremea asta, Voronin avea deja din ajun garantate pentru a doua zi voturile PPCD-ului, perfect suficiente pentru a fi Preşedinte. Dumnealui şi-a dorit, probabil, doar să ne umilească. Şi se vede că mâine dimineaţă urmează o a doua umilinţă a PDM-ului, deja în sediul PCRM-ului. Va merge oare acolo Marian Lupu înainte de şedinţa de alegere în Parlament? Fără să aibă vrio garanţie că nu va fi umilit?
Şi pentru că mi-am propus din start să fiu de data sta categoric, rog redacţia excelentului „Jurnal de Chişinău”, să nu mă redacteze, cum n-a făcut-o niciodată până acum, în cazul în care greşesc categoric devenind categoric.