Pădurile după 7 Aprilie

Ştiaţi că, la codru, pădurarilor nu li se mai spune „pădurari”, ci „drujbari”? Adică mânuitori de ferestraie „Drujba”. Iar pădurea nu se mai cheamă „pădure”, ci „magazie de lemne” („leso-sklad”). Vii aici, plăteşti cât te ţine buzunarul, încarci lemn de stejar, de carpen, de tei sau fag şi târgu-i gata. Atâta doar că în magazia respectivă lemnul nu se păstrează în stive, ci e mereu în stare proaspătă. Îl salţi în camion direct de pe rădăcini. Şi mergi printre copaci vii, foşnitori, alegându-i cu migală, ca la târgul de sclavi. Iar pădurarul îţi stă la dispoziţie ca o domnişoară într-un magazin de lux, interesat să-şi vândă marfa cât mai avantajos, fiindcă un şef de sus îşi cere urgent partea sa de câştig, pe care trebuie să o împartă cu alt şef şi mai de sus şi tot aşa, până la marele boss ce domneşte peste păduri în haine kaki.
Apropo, vestimentar, lucrătorii silvici s-au militarizat peste măsură. Umblă prin păduri îmbrăcaţi ca prin Afganistan. Mereu în haine de camuflaj, mereu făcând-o pe locotenenţii, ca şi cum le-ar fi ruşine să apară în blândele uniforme de pădurari de altădată, dragi şi păsărilor şi ciutelor. Acum şi vânătorii, şi braconierii, şi pădurarii poartă haine tărcate, toţi de-un port şi de-un… comportament. De fapt, moda asta cu haine militare ştim noi cine şi cât de insistent a promovat-o. Că l-am tot văzut la TV pe parcursul a opt ani de zile, plantând mereu salcâmi şi tot felul de arbuşti pe costişe golaşe şi prin ponoare, ungându-ne astfel ochii să nu vedem că secularele noastre păduri de stejar şi de fag se transformau, fără ca televiziunea să bată alarma, în costişe golaşe şi ponorâturi. În plus, chestia cu săditul a mii de hectare de puieţi ţine şi de felul cum circulă banul în acest domeniu. Aici, circuitul e închis, după modelul sevelor: tai pădure, o transformi în milioane de lei, pe urmă, pentru că acest fond forestier aducător de profit trebuie renovat, se cheltuie enorm pentru a procura „materialul săditor”. Însă tot de la cei care taie pădurea, făcând-o să fie mereu bună de renovat pentru a consuma în continuare cât mai mult material săditor, aducător de alte şi alte profituri. Şi asta indiferent dacă azi mai găseşti sau nu vreo câţiva copăcei înăbuşiţi de buruiene sau striviţi de cirezi de vite. Tot necazul se trage însă din faptul că pădurile noastre au început să capete de la o vreme o anumită coloratură politică. S-ar zice că vânătorului nr. 1 nici nu-i ticnea vânătoarea, dacă pădurea prin care vâna, dar şi pădurarii ei, nu erau de culoarea partidului său. Aşa că pădurile au început a bate tot mai mult în roşietic, ca intrate într-o toamnă fără de sfârşit, în timp ce majoritatea pădurarilor făcea prin sate campanie electorală de aceeaşi culoare.
Politizarea sectorului silvic a fost o crimă cu urmări greu de evaluat deocamdată. Deja se ştie cu câtă nesăbuinţă au fost încurajaţi pădurarii de către boşii în kaki să taie pădurile atunci când au simţit că oamenii lui Voronin pierd puterea. Or, implicarea pădurarilor în politică duce inevitabil la o selectare a acestora pe criterii politice. Astfel, aceştia ştiu că, odată cu schimbarea puterii, ar putea să fie schimbaţi şi ei, fapt ce îi poate determina să acţioneze conform zicalei „După mine – potopul!”. Şi chiar să facă potop de rumeguş prin păduri. Poate că ar fi cazul să li se interzică angajaţilor din silvicultură să facă parte din vreun partid, dacă vrem să mai putem sta la umbră de codru. Adevărul e că odată cu schimbările datorate evenimentelor din 7 Aprilie, prin păduri s-a lăsat deodată o linişte adâncă. Cei ce ordonau „executarea” la cosit cu „Drujba”, nu mai aveau putere de decizie, iar noii veniţi, în măsura în care au venit oameni noi, se pare că şi-au adus aminte de blândeţea tradiţionalelor uniforme ale adevăraţilor silvicultori şi caută să se înfrăţească din nou cu frunza verde, încă atât de speriată de foşnetul milităros al uniformelor kaki.