Dincolo de interesul politic – şi nu-i frumos să ne prefacem că n-ar exista şi acesta – sau interesul ce ţine de respectarea normelor legale, recenta desecretizare a dosarelor parafate cu grif secret de către fosta guvernare, mai există şi o curiozitate pur omenească. Suntem tot mai curioşi să aflăm ce-a fost în capul lor cât au stat sus, la conducere!? Drept cine treceam noi în ochii lor? Când ne aveau de oameni normali şi când ne aveau de proşti? Cu cât cinism erau în stare să ne trateze?
Sunt întrebări cît se poate de fireşti după ce toate bănuielile s-au adeverit cu vârf şi îndesat, din păcate. Cel puţin în două domenii, pe care Voronin şi le adjudecase prezentându-se drept singurul lor apărător sincer şi dezinteresat, descoperim că regele e gol. S-a fisurat grav măreaţa faţadă polietnică a statului şi, nu în ultimul rând, s-a ales praful din necuprinsa dragoste a conducerii comuniste faţă de cântăreţii şi artiştii predispuşi să se manifeste pe post de Lenuţa Burghilă. Şi asta din moment ce adevăratele sentimente au ieşit la iveală: pe antetul unui proiect pregătit de Victor Stepaniuc, proiect în care erau indicate sumele ce urmau să fie încasate de către fiecare artist pentru susţinerea comuniştilor în campania electorală, preşedintele Voronin a încondeiat cu mâna sa o mamă de rezoluţie care s-ar putea să rămână în istoria scriiturii de acest gen drept mostră de cinism la nivel de stat. Dumnealui nu stă mult pe gânduri şi scrie: „Cu bani şi tîganii cîntă şi dansează!?” Câtă subtilitate în cunoaşterea specificului etniilor conlocuitoare! Ar reieşi că există şi etniii care s-ar apuca să cânte şi să danseze în electorală fără bani! Mai ales pentru comunişti! Oricum, fondul problemei nu constă neapărat în slăbiciunea artiştilor de-a mai face un ban, din contul partidelor, în condiţiile în care nivelul de viaţă în R. Moldova nu e nici pe departe la cota „do de sus”, ci chiar mai jos de „do de jos”. Fiecare e în drept să-şi pună la bătaie numele şi talentul cum îl îndeamnă buzunarul. Miezul chestiunii e în felul cum sunt trataţi de către cei pe care îi deservesc.
Se poate spune că nu a fost desecretizat doar un document. A fost desecretizată o anumită atitudine pe care o avea fostul regim faţă de etniile conlocuitoare şi faţă de artişti. Şi atenţie! Sunt trataţi astfel cei care au fost de-acord să concerteze pentru ei, să le aducă lor electorat. Ce să mai vorbim atunci de atitudinea, secretă, a comuniştilor faţă de ceilalţi artişti, faţă de restul oamenilor de cultură şi artă, care nu numai că nu au colaborat cu ei, dar au şi fost în opoziţie deschisă? Aşa da, aşa îţi poţi permite gesturi largi faţă de maeştri precum Doga şi Druţă, fericindu-i cu câte un milion, şi mai diluând dispreţul ascuns faţă de marea majoritate a oamenilor de creaţie, dispreţ care iese în cele din urmă suprafaţă şi de sub sigilul „secret de stat”. Oricât s-ar fi străduit ei să arate că sunt în stare să preţuiască eforturile artiştilor pentru propăşirea culturii naţionale, în realitate i-au umilit reducându-i valoric până la nivelul „Caravelei”. Adevăratele revelaţii ale „desecretizării”, pe lângă cele legate de aspectul respectării normelor legale, s-ar putea să fie cele care ne spun ce a fost în capul lor vizavi de respectul faţă de etnii şi faţă de valorile noastre naţionale. De fapt, nu doar „ce a fost”. Ce e în capul lor!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu