2009 şi 1999

Acum zece ani, în martie 1999, Guvernul Sturza venea la putere pe fundalul unei crize ce măcina economia tuturor ţărilor din CSI, criză ce îşi avea originea în «miercurea neagră» a Rusiei, când băncile fuseseră puse pe brânci, zice-se, din cauza scăderii drastice a exporturilor de petrol şi gaz. Guvernul Sturza a fost promovat şi propus de o Alianţă – ADR. Mai spre toamnă patru (4 !) deputaţi – E.Burcă, I. Morei, V.Tabunscik şi D. Pulber au părăsit ADR-ul, declarându-se independenţi. În noiembrie a aceluiaşi an Guvernul Sturza cade. Cade în pofida unor dovezi clare că era capabil să ne scoată din criza de care nu era şi nu eram responsabili. Pentru demisie au votat deputaţii independenţi (mai târziu văzându-se că, de fapt, erau cu de-asupra de măsură de dependenţi de cineva), deputaţii conduşi de Iu. Roşca şi cei conduşi de V.Voronin. Pe urmă vin alegerile... anticipate – da, anticipate ! - şi vin opt ani de regim comunist.
Astfel, criza din Rusia a provocat eliminarea de la putere a democraţilor în R.Moldova iar în ţara de origine – Războiul din Cecenia şi venirea lui Putin la Putere. Exact peste zece ani vine la putere un guvern condus de Vlad Filat, fost Ministru de Stat în Guvernul Sturza şi, la fel ca şi Sturza, fost membru marcant al partidului condus de Diacov. Acest guvern vine la putere pe fundalul unei crize mondiale provocate de data asta de America. Vine susţinut şi el de o Alianţă – AIE.
Şi deja sunt semne că Guvernul Filat este în stare să ne treacă cu bine prin criza mondială, adică să ne scoată teferi la liman, cum se spune. Ba chiar şi AIE, cel puţin la o privire din exterior, se arată un monolit de nedistrus. Adevărat, ex-premierul Ion Sturza spunea recent la «Europa Liberă» că în 1999 procesul politic era mai democratic, implicând mai mulţi factori politici şi că diferenţa dintre Alianţa din anul cu trei de nouă şi actuala alianţă «din păcate, nu este în favoarea Alianţei de astăzi. Alianţa din 1999 a fost in primul rând formalizată. A avut un program de activitate, a avut conducători formali... Nu era un club al celor patru sau a celor trei, care erau atunci. Şedinţele ADR-ului erau mai ceva decât şedinţele parlamentului, cu dezbateri, opinii. Erau diferite grupuri sau comisii interne pe domenii.” La fel de adevărat e şi faptul că ex-premierul mai sugerează cu ironie că da, fosta Alianţă le-a avut pe toate, dar, vorba bancului, la ce i-a folosit!?
Pentru noi, ca simpli cetăţeni, este extrem de important ca actuala guvernare să ţină cont de experienţa celor nouă luni din ’999 când la guvernare a fost echipa lui Ion Sturza, astfel încât o criză care prin alte părţi vine şi trece, la noi să nu devină cronică, să nu se transforme în rampă de lansare a unor „salvatori” de neam şi ţară/stat cu apucături totalitare. Ceea ce ne pune în gardă e că, în ciuda unor promise implanturi constituţionale nedureroase chiar şi fără analgetic, bulgărul de zăpadă rostogolit se face tot mai mare, astfel încât într-o bună zi s-ar putea să nu mai avem forţă să-l împingem. Şi atunci vor veni cei odihniţi. Iar la urmă, aşa, ca un fel de Baba Dochia, vor veni şi anticipatele. Va apărea, de fapt, cel de-al treilea, cel menit să câştige, ca de obicei, acolo unde doi se bat. Vă rugăm, nu vă mai bateţi, domnilor parlamentari! În orice caz, nu atunci când al treilea abia aşteaptă să vă ia locul şi să ne ia pe noi la bătut ca în noaptea de 7 spre 8. Crăciun Fericit!

Fondul supravieţuirii prin cultură

Trebuie să recunoaştem, niciodată oamenii de cultură şi uniunile de creaţie nu s-au mobilizat cu mai mult entuziasm pentru realizarea unui proiect cultural. Este vorba de constituirea unui Fond al culturii şi obţinerea recunoaşterii oficiale a cestuia. În acest sens se poartă discuţii nu doar în „careul de aşi” al Chişinăului, ci, bravo organizatorilor! peste tot în teritoriu unde există oameni devotaţi cauzei culturii, ca să ne exprimăm în limbajul unei agenţii de presă care scrie realmente următoarele: „printre problemele principale cu care se confruntă cultura în acest moment figurează lipsa unor programe complexe şi a mijloacelor financiare pentru dezvoltarea acestui sector...” Aşadar, sectorul cultural, de rând cu sectorul zootehnic sau viti-vinicol înregistrează anumite probleme, pe lângă realizări indubitabile, fireşte, ce fac să crească în ritm săltăreţ pe cap de locuitor numărul de Artişti ai Poporului, ca să nu mai vorbim de creşterea numărului de Artişti Emeriţi. Dar să revenim la cultură. Mai mult decât atât. Acest prim Congres al oamenilor de cultură, în timpul înregistrării, delegaţilor le dădea şi mape. Iar din cele expuse în mape se vedea şi mai clar că totul e pe bune. În sensul că şi oamenii de cultură pot fi, în sfârşit, pragmatici. De-o pildă, delegaţilor li s-a propus, fireşte cu statut de Proiect, să aprobe „Legea Republicii Moldova cu privire la Fondul Culturii” articol după articol, printre care şi Articolil 13 (din nou Articolul 13!) privitor la „Destinaţia Fondului Culturii”, articol ce spune clar din start, după cum m-a atenţionat Dl Gheorghe Prini, directorul Ed.Ştiinţa: „Realizarea de programe şi proiecte din toate domeniile culturii şi a artei, în funcţie de priorităţile anuale de funcţionare stabilite de către Consiliul de administrare.” Aşadar, realizarea programelor şi proiectelor şi-o asumă Fondul Culturii. Adică, Fondul Culturii îşi ia pe capul său realizarea! De fapt, toată sarcina. Ca să nu zic sarcina cea mai grea. Foarte convingători, vorbitorii C.Cheianu, Gh. Ciobanu, M.Poiată, V.Saharneanu, Elena Frumosu, M.Fusu, M.Tetelea, V.Reabcinschi, plus vorbitorul care, cu o viteză de lectură incredibilă, a înlocuit-o pe Tatiana Popa de la „Casa părintească” de prin părţile Călăraşilor, au convins audienţa că la baza economiei stă cultura. Şi că dacă cultură nu e, nici economie nu e! Şi de bună seamă: de unde economie acolo unde civilizaţie nu e, adică (virgulă culturală obligatorie!) cultură nu e!? Sarcina acestui Congres a fost cu atât mai grea, cu cât a fost oarecum bine dispus, fără supărări, să-l ia la periat pe Boris Focşa, actualul Ministru al culturii. Numai că dl Focşa s-a dovedit a fi nu numai că prezent în sală, dar şi la microfon, de unde a spus pe înţelesul tuturor că, în ciuda faptului că la Ministerul Culturii multe lucruri nu sunt clare, e clar că e de partea acestui Congres şi a delegaţilor sosiţi la el. Printr-o trimitere la o telegramă, trimitere făcută de dl Cimpoi cu referinţă la o telegramă trimisă de Marian Lupu, Congresul a fost susţinut cu binecuvântări întru succes nu numai de Ministrul Culturii. Însă şi mai importantă a fost prezenţa la acest Congres a Dlui Mihai Ghimpu, care în dubla Dumnealui funcţie de Dublu Preşedinte, a dat semnul cel mai clar că e de partea Fondului Culturii. Dumnealui a ţinut să le amintească, şi pe bună dreptate, Oamenilor de Afacere că ei fac afaceri şi adună bani doar pentru că s-au găsit nişte intelectuali şi oameni de cultură pe vremea Perestroicii care au insistat, pragmatic, să se treacă la economie de piaţă, adică exact la economia pe care o fac oamenii de afaceri azi, nelăsând decât în rare cazuri vreun bănuţ în palma omului de cultură, mai ales atunci când acesta nu se numeşte Lenuţa Burghilă. Astfel încât, Mihai Ghimpu a insistat, verbal fireşte, să-i roage pe Oamenii de Afaceri să pună chiar ei primii bănuţi pe contul Fondului Culturii al Oamenilor de Cultură! Ca să nu mai subliniez cât de subliniat apăsat a spus-o Dl Philipp Dietachmair, Director de Programe de Vecinătate Europeană, reprezentând Fundaţia Culturală Europeană de la Amsterdam cu citatul dumnealui năucitor de potrivit pentru optimismul Oamenilor de Cultură din R. Moldova, aducând un citat dintr-o spusă a unui fondator al Unirii Europei, care, după ce Europa era deja unită şi idealul realizat, a zis că unirea europeană trebuia să se formeze nu doar pe criterii economice, ci şi mai ales pe criterii culturale. Fondul Culturii din R.Moldova are şanse clare de-a ne oferi posibilitatea să fim acceptaţi în Europa în baza criteriului care ne caracterizează, în ciuda tuturor vicisitudinilor – criteriul existenţei într-un spaţiu cultural european.

Alegeri anticipate din străbuni

Teoretic e dovedit că suntem aici de faţă cu toate câte se 'ntâmplă în jur. Dar se poate dovedi şi practic, prin pipăire, că suntem aici. Însă nu noi am ales să fim aczm aici. Au ales alţii. Ceea ce, electoral vorbind, ar presupune şi ceva fraudă. Deşi, procedura de alegere care ne-a vizat cu viacuri în urmă a fost una democratică, totuşi. Ea accepta alegerile directe. Mai directe nici că se puteau concepe pe atunci. Adevărat, naiba ştie cum făceau strămoşii că alegerile deveneau neapărat anticipate. Ca să nu mai spun că erau şi nominale – Ion, Ileana, Gheorghe, Maria ş.a.m.d. dar şi directe: doi alegători, un strămoş şi o strămoaşă, trebuiau să intre în contact direct pentru a alegedacă ne nasc sau nu pe noi, cei de azi, peste veacuri. Alegerile mai erau şi anticipate, în sensul că ne anticipau. Ne anticipau prin părinţi, bunei, străbunei, stră-străbunei şi toată echipa celor implicaţi direct în anticipate conform Arborelui Genealogic. Şi s-au tot rostogolit scrutine anticipate încă de pe la bădica Traian încoace pentru ca scrutinul anticipat din 2010 din R. Moldova să se producă. Pur şi simplu să se producă. Că doar n-om lăsa chiar acum, pe timp de încălzire globală, nu pe crivăţ şi viscol, să nu se termine neamul. Şi nici n-ar fi corect să fie aşa, după ce că atâţia alţii ca noi au trecut prin atâtea şi-atâtea anticipate, anticipându-ne. Păi, şi-amu cum să nu le anticipăm şi noi venirea? Şi-ar trebui să ne fie ruşinică la obraz dacă nici măcar n-om încerca. Deşi obrazul ar fi cel mai puţin implicat în încercarea dată. Dar să nu ne abate. Gurile rele spun că au fost depistate o sumedenie de fraude în timpul alegerilor anticipate ce se tot desfăşurau cu viacuri în urmă . Alte guri, turbate de tot, vorbesc chiar despre fraude masive. Că chipurile n-au existat observatori la faţa locului. Şi nu că internaţionali, dar nici măcar locali. Că străbunii noştri nu ar fi introdus, chipurile, corect votul în urnă. Sau că în genere urna nu ar fi fost sigilată! S-o terminăm cu chestia asta! Şi dacă ar fi fost, ce sigilată, ce nu tot i-ar fi sărit sigilul? Important e că alegeri anticipate au exista şi vor mai exista. De ce ne-am teme, la o adică, de anticipate?! Că doar nu suntem cu toţii decani de vârstă! Decanii noştri de vârstă sunt moşii şi strămoşii noştri. Deci, cu fruntea şi cu toate sus spre anticipate! Să anticipăm venirea celor de după noi cu anticipatele lor cu tot.

O Gală a paşapoartelor româneşti

Nu-mi plac tonalităţile categorice. Însă uneori se întâmplă ca tonalitatea generală a momentului să fie una categorică şi nu rezist ispitei. Aşadar, categoric noaptea asta de duminică spre luni e una istorică. Indiferent dacă ziua de luni, 7 decembrie, ar putea să nu fie o zi istorică, ci doar o dezmeticire istorică. Noaptea asta însă, în aşteptarea zorilor, ne gândim la cei care în ajun au stat la coadă în R.Moldova dornici să participe la alegerea Preşedintelui României şi, totodată, ne duce gândul la plenara de a doua zi a PCRM-ului ce ar urma să spulbere şansele de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova. Cozile din faţa secţiilor de votare pentru desemnarea Preşedintelui României s-au transformat, de fapt, într-o adevărată Gală a paşapoartelor româneşti. Mai precis, chiar şi urmăriţi la M-1, cei de-acolo nu-şi ascundeau mândria că au posibilitatea de a vota. Era însă mai mult decât atât. Se întrezărea şi mândria de-a fi obţinut deja cetăţenie română. Iar noi, cei care treceam pe-alături, simţeam numaidecât cum ne roade invidia (sănătoasă sau nu, invidia e oricum invidie) şi ne rodea nu doar pentru că nu puteam vota, dar şi pentru că nu aveam cetăţenie română.
Problema e că aceiaşi Gală a paşapoartelor româneşti fusese urmărită, n-am nici o îndoială, şi de cei ce a doua zi urmau să spună da sau nu alegerii lui Marian Lupu în funcţia de Preşedinte al R.Moldova. Şi categoric nu pot să nu mă întreb dacă erau ei sau nu mândri de paşapoartele ce le aveau în buzunar? Dacă da, ar fi trebuit să facă şi ei coadă a doua zi în dreptul urnei de vot pentru a-l vota pe Marian Lupu pentru a demonstra că nu numai România îşi poate alege Preşedintele, inclusiv în R. Moldova, dar şi R.Moldova îşi poate alege Preşedintele în propria Republică, un Preşedinte ales în baza mândri, dar şi responsabilităţii de-a fi cetăţean al acestei Republici. Cu alte cuvinte, Gala paşapoartelor româneşti ar fi trebuit să fie urmată, cumva alternativ, de o Gală a paşapoartelor moldoveneşti. Sau poate anume aşa se va şi întâmpla, îmi zic eu în puterea nopţi! Însă un viermişor negativist mă face să fiu categoric: nu, comuniştii nu ne vor bucura cu o Gală a paşapoartelor – eventual a buletinelor - moldoveneşti în plenul Legislativului. Se pare că dânşii se vor preface că le-au uitat acasă şi nu pot vota. Şi când mă gândesc la norocul – nenorocirea? – de-a fi fost şi eu prezent în dimineaţa zilei de cutare aprilie 2005 într-o duios de pragmatică adunare de Consiliu al PDM, când Voronin îşi făcuse timp să apară doar cu doar ceva minute înainte de votarea în Parlament (vai, îmi aduc aminte că mă simţisem obligat să mă trezesc cu noaptea în cap, lăsând cel puţin un poem neterminat până în ziua de azi); să apară, aşadar în sediul PDM, pentru a ne „cerşi” voturile... Le-a şi obţinut, deşi ne-a costat! În sensul că anume din acest motiv a plecat din partid actualul Ministru de Interne Victor Catană, care când ne-a cerut consimţământul să plece a avut şi votul meu, chiar dacă stăteam cu capul în podele. Ciudăţenia e că în vremea asta, Voronin avea deja din ajun garantate pentru a doua zi voturile PPCD-ului, perfect suficiente pentru a fi Preşedinte. Dumnealui şi-a dorit, probabil, doar să ne umilească. Şi se vede că mâine dimineaţă urmează o a doua umilinţă a PDM-ului, deja în sediul PCRM-ului. Va merge oare acolo Marian Lupu înainte de şedinţa de alegere în Parlament? Fără să aibă vrio garanţie că nu va fi umilit?
Şi pentru că mi-am propus din start să fiu de data sta categoric, rog redacţia excelentului „Jurnal de Chişinău”, să nu mă redacteze, cum n-a făcut-o niciodată până acum, în cazul în care greşesc categoric devenind categoric.

De ce Voronin va ordona „executarea!” pentru alegerea lui Lupu?

Voronin n-ar fi Voronin dacă ar ajunge să voteze cu mânuţa lui - de fapt, cu mâna sa de general - pentru Lupu. Asta ar însemna totodată şi o dezamăgire cruntă pentru noi, cei care îl considerăm ca fiind un mare orgolios. Ar însemna că rătăceam rău de tot, că eram "bludnici" când aveam asemenea impresii despre dumnealui. În fond, orgoliul ex-preşedintelui va fi şi de data asta la nivel: nu, el nu-l va vota pe Lupu. Avem însă motive să credem că va ordona, conform deprinderilor profesionale; va ordona scrâşnind din dinţi fierşte, „executarea!” pentru cel puţin opt deputaţi PCRM-işti meniţi în conformitate cu viziunile Proniei să voteze în stil AIE. Or, Voronin o fi fiind unde o fi fiind el slabuţ – să zicem, la capitolul românism pe filiera celui mai mare român moldovean Ştefan cel Mare şi Sfânt -, însă în nici un caz nu-i slab în materie de strategii politice favorabile propriului partid. Nimeni nu şi-l poate imagina acţionând în defavoarea PCRM-ului. Şi ce interes ar avea?! PCRM-ul e ultimul său bastiun (cucerit), la fel cum Voronin e ultimul bastion cucerit de vreun partid comunist.
În acest sens, nu cred să fie Voronin atât de pierdut în spumele Mării Adriatice, încât să nu vadă, să nu simtă, fie şi tentacular, prin intermediul unor meduze, că Marian Lupu a luat startul pe nota zece cu PDM, parcurgând primele sute de metri cu apucături de favorit în maratonul politic moldovenesc. Mai mult decât atât, actualul general şi fostul Peşedinte, mare amator de curse de cai (în special alături de Putin, care însă nu i-a dăruit decât un cal, nu şi privire), nu poate să nu vadă că în actuala curssă politică imediat după Lupu vine în mare forţă Filat cu PDL-ul. Iar pe locul trei, în pofida eforturilor atâtor televiziuni de a-i pune ghimpi pe criterii extrapolitice, Ghimpu e propulsat nu doar el, dar şi Chirtoacă. Şi să fie clar: de la comunişti, nici Sârbu, nici Petrenco, nu sunt pe post de viitori lideri. Cum nu a fost nici Lupu, decât prin ameţeli strategice. Şi cu atât mai mult Victor Stepaniuc prin ameţeli geto-dacice, ştiind foarte bine de unde vine şi până unde se cade să se îndrepte ca sa aibă şi înspre Costeşti nişte trepte. În fond, în Fond-van- Finiş, va împinge panglica cu pieptul peste finiş Von-ul strategic al tuturor strategiilor şi stratagemelor, adică, să zicem, dracu ştie cine! Mai ales că acesta e foarte bine cunoscut!
Aşa sau altfel, actuala guvernare nu are cum să nu continuie ce o duce capul.
Şi, să fim serioşi, o duce capul să realizeze minimumul necesar.
Un minimum ce pentru guvernările comuniste a însemnat maximum.
Adică a achitat la timp deocamdată salariile, pensiile, bursele, intemnizaţiile, PCRM-ul, chiar dacă se va menţine pe locul patru în cursă, distanţa va fi atât de mare faţă de călcâiele locului trei încât se va simţi umilit cu de-asupra de măsură ca să se simtă umilit şi zdrobit fără şanse de-a mai da şanse celor umiliţi. Însă umilinţa lor, a comuniştilor, ar fi cu mult mai jalnică decât o eventuală umilinţă în cazul în care s-ar simţi umiliţi dacă ar vota cu Lupu. (Iertată să ne fie recurgerea la umilinţă a umiliţilor de noi!) Ca să nu mai vorbim că „umilinţa” de a-l vota pe Mrian Lupu la Preşedinţie ar putea să se transforme oricând într-un titlu de glorie. „Execzutarea!” ordonată de Voronin în acest sens, ne place nouă sau nu, ar face ca ultimul Partid Comunist din Europa s-o mai ducă câine-câineşte, cum se zice, ca să nu zic lup-lupeşte. Fiindcă, oricum am da-o pe după colţ, Lupu este şansa comuniştilor de-a mai pâlpâi în peisaj, înainte de-a se pierde definitiv în umbră deasă de „Moldsilva”. În fine, premierul Vlad Filat, trecut prin toate, inclusiv prin experienţa de-a face bani fără să-i fie ruşine că-i face, va şti cum să facă bani şi pentru noi, plătind la timp aceleaşi salarii, pensii, burse, intemnizaţii, ca lumea să simtă că, da! se poate, se poate şi fără comunişti. Ba chiar că se poate şi mai bine!
Aici ar trebui să pun punct.
Mă ia însă o temere ce se face resimţită până la nivel de genunchi: teama ca nu cumva comuniştii să-l vrea pe Lupu, ba chiar să şi-l prea mult dorească, în timp ce în întunericul infernal al urnei de vot să-şi facă de cap alte voturi, care să nu-l mai vrea pe Lupu şi să vrea anticipate. Acestea fiind voturi, nu Dea Domnulâ! necomuniste. Ei, dar strategiile tocmai de aia sunt invulnerabile, pentru că au în spate ditamai strategi. N-am nici o îndoială că pentru a contracara o mişelească tentativă de a nu-l vota AIE-ul pe Lupu, excelentul strateg Voronin le va ordona camarazilor să nu se limiteze în timpul votării doar la 8 voturi pro-Lupu! Pentru orice eventualitate le va ordona să se prefacă precum că nici n-au băgat de seamă cum au făcut şi-au dres că au nimerit vreo douăzeci de buletine Pro-Ştim-Noi-Cum-Îl-Cheamă în Urna de Rigoare.